Înainte de a începe, aș vrea să fac o precizare importantă: cele descrise mai jos reprezintă, în principal, sfaturi și metode experimentale bazate pe mulți ani de experiență practică – tehnici pe care le-am testat personal și care mi-au funcționat. Nu sunt legi absolute, nu sunt obligatorii de urmat și nici nu înseamnă că aceasta este singura metodă posibilă sau singura care dă rezultate. Aceste abordări au fost confirmate de-a lungul anilor de practică și reprezintă sfaturi concrete din experiența personală a unui preparator de oase campion al Europei.

Prepararea craniilor și a oaselor este o practică străveche, care își are originea din respectul față de moarte, din fascinația pentru natură și din nevoia omului de a colecționa dovezi tangibile ale unei experiențe. În zilele noastre, ne ocupăm de acest proces mai ales din pasiune și din dorința de a păstra trofee frumoase, cu valoare decorativă sau educativă. Nu intru aici în dezbateri etice sau filozofice – poate altă dată. Acum, vreau doar să împărtășesc câteva metode care mi-au fost utile și care pot face acest proces accesibil și satisfăcător, chiar și acasă.

Fierberea – metodă rapidă, dar nu lipsită de riscuri

Este una dintre cele mai comune metode. Prin fierbere, țesuturile moi sunt îndepărtate cu ajutorul apei fierbinți. Totuși, există și dezavantaje:

• Se pot pierde structuri delicate, cum ar fi septul nazal sau oscioarele urechii interne.
• Articulațiile și cartilajele sunt mai greu de separat, mai ales dacă lucrezi cu un schelet întreg – în acest caz, macerarea e mai potrivită.
• Dacă trofeul conține multă grăsime, aceasta câteodată se impregnează adânc în os și va necesita tratament suplimentar.

Macerarea – metoda lentă, dar cu rezultate profesionale

Această metodă implică înmuierea craniului în apă călduță, unde bacteriile își fac treaba. Nu e rapidă și nici mirosul nu e cel mai plăcut, dar rezultatul final merită. Este metoda pe care o aleg mai des atunci când vreau un trofeu de calitate, potrivit pentru concursuri, expoziții sau materiale didactice.

Pregătirea inițială

Cu cât trofeul e mai proaspăt, cu atât lucrul e mai ușor și aspectul final – mai bun. Încerc să îndepărtez cât mai mult țesut înainte de a începe: piele, ochi, creier, grăsime. Procesul va fi grăbit astfel și ușurează degresarea.

Degresarea – cheia unui trofeu curat și durabil

Degresarea nu e o etapă pe care să o tratez superficial. Dimpotrivă, e una dintre cele mai importante părți. Răbdarea e vitală – dacă cineva grăbește sau folosește soluții prea agresive, poate să facă mai mult rău decât bine. Prefer soluții blânde și metode progresive.

 

Un os corodat cu substanțe puternic decolorante, precum clorul și înălbitorul.

 

Resturile moi rămase le scot cu penseta sau o periuță, înainte de a începe degresarea.

Sunt două metode:

Ce trebuie evitate neapărat: înălbitorii pe bază de clor, acizii tari sau soluțiile alcaline concentrate. Am avut cazuri rare în care eram nevoit să prepar leșie din cenușă în cazuri dificile (În cazul trofeelor vechi, când grăsimea este deja râncedă și impregnată adânc în os, iar acesta și-a schimbat de obicei și culoarea. ), dar recomand asta doar celor care au experiență – e un proces lung și delicat.

Poză înainte și după – un craniu vechi

în care grăsimea s-a râncezit și a schimbat culoarea

 

Albirea

Sunt două metode pe care îl folosim cel mai des:

• Înălbirea prin imersie – Una dintre metode este înmuierea în lichid, care se face cu peroxid de hidrogen (perhidrol) în concentrație de 5–6%. Pentru craniile de dimensiuni mici și medii, aceasta este una dintre cele mai simple soluții. Osul se scufundă complet în soluție (ajustată, de exemplu, prin amestecarea perhidrolului cu apă). Înmuierea în perhidrol (peroxid de hidrogen) poate dura chiar și 2–3 zile, urmată de o clătire temeinică, care se poate repeta dacă este necesar. Nici cu clătirea nu trebuie făcută economie – se poate face de mai multe ori, dacă este cazul. Recipientul folosit nu trebuie să fie unul care poate rugini; de preferat este să fie din metal inoxidabil rezistent la acizi, dar ideal ar fi unul din plastic sau din sticlă
• Pastă de albire – potrivită pentru cranii mari (ex. cerb), când nu se poate scufunda totul. E mai practic și mai economic decât să prepari 50 litri de soluție. De multe ori înfășor craniul cu o folie stretch subțire și transparentă, astfel pasta nu se usucă atât de repede și poate acționa mai mult timp pe suprafața umedă.

Important: Contrar opiniei populare, în care trofeul ar trebui să fie de un alb intens, ca varul, osul ar trebui să aibă o nuanță caldă, naturală – un bej deschis, similar fildeșului. Dacă e gălbui, înseamnă că mai are grăsime, deci revin la degresare, nu la albire.

Trofeu supradecolorat – numit și ultra white,  primele lucrări ale unei persoane sunt adesea prea decolorate, nu e nicio problemă cu asta, este nevoie de timp și experiență până când ochiul se obișnuiește.

 

Cornurile și coarnele – tratament separat

Coarnele și tecile trebuie neapărat îndepărtate de pe osul craniului, deoarece între os și partea goală a tecii rămân multe țesuturi moi, nervi și vase de sânge, care pot intra în descompunere, pot rămâne urât mirositoare sau pot fi invadate de larve.

În timpul fierberii sau spre mijlocul procesului de macerare, acestea pot fi îndepărtate destul de ușor în majoritatea cazurilor. La coarnele mai mari pot apărea dificultăți, caz în care se poate folosi un ciocan de cauciuc pentru a le lovi ușor (prin lovituri circulare la baza lor), facilitând astfel extragerea. După separarea tecii, aceasta poate fi pusă pentru câteva zile într-o baie cu detergent, iar din când în când poate fi frecată cu o perie, pentru a îndepărta murdăria înmuiată.

Dacă suprafața cornului este aspră, cu fibre sau crăpături, o putem netezi cu hârtie abrazivă fină (granulație 800–2000, sau chiar 3000), cu grijă, doar pentru uniformizarea suprafeței – fără a distruge textura naturală.

Îngrijirea și conservarea finală

Pentru întreținere, se poate folosi:

• Ulei special pentru cornuri și coarne (disponibil în magazinele de vânătoare)
• Alternativ: ulei de parafină, ulei de in sau ulei mineral cosmetic, care redau luciul, elasticitatea și protejează cornul de uscare și crăpare

Fixarea cornurilor

Eu prefer o fixare reversibilă, nu lipirea definitivă. Învelesc baza osului într-un strat subțire (tifon, bandă textilă), ca să țină cornul stabil, fără să-l degradez.

Tăierea trunchiului osos se face înainte de a fixa sau lipi la loc cornul sau teaca.

Avantajele sunt clare:

• Poate fi detașat ușor pentru întreținere, rehidratare sau transport.
• Ideal dacă panoplia merge la concursuri sau în scop educativ – modularitatea contează.

Sfaturi finale

În timpul aplicării ambelor metode, este recomandat să se folosească o plasă din plastic cu ochiuri fine, mai ales în cazul preparatelor mici sau al craniilor de dimensiuni reduse, deoarece articulațiile încep, în timp, să se descompună, iar dinții pot cădea. Acest lucru poate provoca o mare bătaie de cap la final, când este necesar să se filtreze meticulos tot conținutul recipientului pentru a recupera un dinte sau o falangă de doar 4–5 mm.

Schelet complet de pasăre într-o plasă de plastic – macerare

 

În cazul în care există deja un strat de lac, îndepărtați-l cu grijă prin tamponare cu acetonă pură, nu prin frecare uscată și niciodată prin șlefuire – acest lucru este foarte important. Dacă rămâne lac pe anumite porțiuni, rezultatul final va prezenta diferențe vizibile. Iar dacă dorim neapărat să reaplicăm lacul, eu obișnuiesc să folosesc un lac pe bază de apă sau, dacă este necesară o conservare mai serioasă a structurii, recomand cu tărie utilizarea produselor acrilice de recondiționare.

Repararea și recondiționarea unui trofeu vechi cu un corn rupt

 

Fiecare metodă are locul ei. Prepararea oaselor este în același timp o provocare tehnică, un exercițiu de răbdare și o formă de artizanat – indiferent de metoda aleasă, scopul rămâne mereu același: obținerea unui preparat durabil, estetic și cât mai natural posibil ca aspect.

În partea următoare vom intra mai adânc în detalii despre metodele de fierbere și macerare, despre tehnici de albire, dar și despre procedee mai puțin cunoscute de degresare, cum ar fi imersirea prelungită adică extragerea lentă a grăsimii cu ajutorul solutiilor diferite!